Cele mai noi reglementări despre protecția într-un nou seminar organizat de CCIAT

Cele mai noi reglementări despre protecția într-un nou seminar organizat de CCIAT

- in Locale, Social, Stiri
0

Din 25 mai 2018, va intra în vigoare Regulamentul general privind datele personale (GDPR), legislație europeană care obligă toate companiile care prelucrează date cu caracter personal să se conformeze la noile reguli mult mai stricte.

Printre noile reglementări se regăsesc: dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de ștergere, privacy by design, obligativitatea realizării unui registru general al operațiunilor de prelucrare etc.

Pentru a veni în întâmpinarea agenților economici care doresc să înțeleagă și să clarifice toate aspectele programului de conformitate la GDPR, Camera de Comerț, Industrie și Agricultura Timiș organizează în data de 28 martie, ora 11, în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din B-dul Eroilor de la Tisa nr. 22), un seminar de informare sub genericul: “Totul despre Regulamentul General privind Protectia Datelor”.

Participanții la seminar vor afla în ce fel acest act normativ afectează firma și care sunt măsurile obligatorii ce trebuie luate.

Vor fi discutate aspecte privind: Ce înseamnă date cu caracter personal; Care sunt operatorii economici vizați (companii private, instituții publice); Evaluarea necesității numirii unui responsabil cu protectia datelor cu caracter personal; Pași de urmat; Recomandări; Alte aspecte utile.

Seminarul este susținut de specialiști ai: Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP): George BALAITI – Șef Serviciu Control Operatori și Emilia Datcu – consilier Serviciul Control Operatori și SCPA Maier, Ciucur și Asociații: av. Asociat Paul-Filip Ciucur.

Costurile de participare sunt: 400 lei + TVA (firme care nu sunt membre CCIAT) și  300 lei + TVA (membri CCIAT).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *