Faimoasa Cascadă Bigăr din Banat, declarată cea mai spectaculoasă cădere de apă din lume, a fost şi ea afectată de gerul din aceste zile. Astfel, turiştii care ajung în judeţul Caraş-Severin vor putea admira Cascada Bigăr transformată într-o impresionantă perdea de gheaţă.
Cu toate acestea, drumeţii au fost uimiţi de inedita ei frumuseţe, mai ales că această cădere de apă a rămas împietrită ca o stâncă. Potrivit meteorologilor, vremea se va menţine geroasă în majoritatea regiunilor. De altfel, în judeţul Caraş-Severin a fost emisă o atenţionare cod galben de ninsori.
Cascada Bigăr se află în judeţul Caraş-Severin, în apropiere de Bozovici, în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa. Căderea de apă se află la jumătatea distanţei dintre Polul Nord şi Ecuador, chiar pe Paralela 45 Nord. Din anul 2000, Cascada Bigăr a fost declarată arie protejată de interes naţional.
Recent, Cascada Bigăr a fost vizitată chiar şi de un grup de turişti veniţi din China.