Cea mai mare roată panoramică din România, la Târgul de Crăciun din Timișoara

Cea mai mare roată panoramică din România, la Târgul de Crăciun din Timișoara

- in Actualitate, Divertisment & Party, Locale, Social, Stiri
0

Târgul de Crăciun din Timișoara se deschide sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Acest moment mult așteptat de timișoreni va fi însoțit, pe scena din Piața Victoriei, de un spectacol susținut de Horia Brenciu & HB Orchestra, precedat de un recital al solistului timișorean de origine braziliană Sandro Machado, finalist, anul trecut, la Vocea României și câștigător, în acest an, al Trofeului „Mamaia”, cu piesa compozitorului Cristian Faur.

Timp de cinci săptămâni, în perioada 30 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025, invităm timișorenii la o călătorie în Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii, pentru a ne bucura împreună de cea mai mare roată panoramică din România, de trei carusele, de atelierul lui Moș Crăciun, precum și de trenulețul turistic care va pleca în fiecare zi din „gara lui Moș Crăciun” din fața Catedralei, purtând copii, părinți și bunici într-un tur al celor trei piețe principale din centrul orașului nostru”, a informat Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Înconjurați de personaje de poveste și decorațiuni luminoase, pe scena din Piața Victoriei vor concerta Pragu’ de Sus, JazzyBit, Ana Kui, Dincolo de Ziduri, Jazz Tribe Quartet șu Corala Contrast. De asemenea, sunt pregătite două spectacole ale Ansamblului „Timișul”, pe 14 și 15 decembrie.

Ca în fiecare an, pe 6 decembrie, copiii îl vor aștepta pe Moș Nicolae la patinoarul din Piața Libertății, unde Asociația Magic Oz pregătește un spectacol pe patine. Moș Crăciun sosește pe 22 Decembrie, cu daruri pentru micuții prezenți în Piața Victoriei.

În afară de zona centrală, va fi organizat și un mic târg de Crăciun și în zona Lipovei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *