Ce curse noi au fost introduse anul acesta pe Aeroportul International Timișoara

Ce curse noi au fost introduse anul acesta pe Aeroportul International Timișoara

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri
0

Aeroportul Internațional Timișoara are din această toamnă două noi curse. Este vorba de cursă direct spre Tel Aviv, dar și către Frankfrut-am-Main. Cursa către Tel Aviv a fost introdusă din 3 noiembrie. Astfel, Timișoara a devenit cel de-al cincilea aeroport din România cu zboruri directe către Tel Aviv, operate de către Wizz Air. Cursa Timișoara – Tel Aviv și retur este disponibilă în fiecare zi de luni și vineri.

O dată cu deschiderea rutei către Tel Aviv, pasagerii din Timişoara se pot bucura acum de 16 destinaţii spre opt ţări, disponibile în reţeaua Wizz de preţuri scăzute, inclusiv popularele rute spre Bruxelles Charleroi, Madrid, Eindhoven şi Munchen Memmingen. Wizz caută să ofere cele mai mici tarife posibil şi propune bilete de la 39 lei din Timişoara, subliniind încă o dată angajamentul său de a democratiza călătoriile aeriene în România şi de a stimula în continuare turismul şi relaţiile de afaceri între ţări.

Aeroportul Internațional Timișoara este legat de unul din cele mai mari aeroporturi din lume. Mai exact de cel din Frankfrut-am-Main. Compania Lufthansa va opera curse zilnice către Frankfurt. O dată cu această nouă rută, pasagerii din Timișoara vor avea acces la 300 de conexiuni. Mai exact, din 29 octombrie, Lufthansa a adăugat zboruri zilnice către Frankfurt atât din Cluj, cât și din Timișoara. Ambele orașe sunt deja conectate cu Munchen.

Durata zborului între Timișoara și Frankfurt este de aproximativ 2 ore, iar timpul de transfer mediu este de încă 2 ore. Informații suplimentare referitoare la ruta Timișoara – Frankfurt pot fi găsite la agențiile de turism sau pe site-ul Lufthansa.