Ce activități au derulat copiii din echipa ALDE Timiș

Ce activități au derulat copiii din echipa ALDE Timiș

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri
0

Luna martie a început cu multe activități în echipa ALDE Timiș. În primul weekend din martie, copiii alături de tăticii lor s-au adunat la noul sediu pentru a pregăti felicitări făcute de mânuțele lor pentru ziua în care sunt celebrate femeile și mămicile lor – 8 martie.

Acțiunea a fost coordonată de președintele ALDE Timișoara, Ovidiu Sîrbu.

“Am inițiat această acțiune din mai multe motive. Unul dintre ele este socializarea, copiii trebuie să învețe să comunice cu cei din jur, trebuie să-și ridice ochii din fața ecranelor de calculator. Îmi doresc să ne formăm ca o echipă, iar cu astfel de ocazii putem să petrecem și noi mai mult timp alături de ei. Suntem exemple pentru piticii noștri, iar noi trebuie să propagăm idea de unitate, de comuniune. De data aceasta am ales să facem împreună felicitări pentru mămici. Alături de ei am decupat, am colorat și am scris mesaje pentru ființele dragi, pe care noi le vom serba pe data de 8 martie. Vom mai pune la cale astfel de evenimente, la care sunt invitați toți cei care își doresc să petreacă o după-masă frumoasă și creativă alături de copiii lor”, a spus Ovidiu Sîrbu, președintele ALDE Timișoara.

Ziua Femeii este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și discriminarea și violența care își fac încă simțită în multe părți ale lumii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *