Cât tupeu a putut să aibe un tânăr din Timiș

Cât tupeu a putut să aibe un tânăr din Timiș

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Tupeul unui tânăr din județul Timiș nu a avut limite. Și asta au văzut polițiștii de la vama Cenad.

Mai exact, vineri dimineață,tânărul s-a prezentat la punctul de trecere al vămii, unde polițiștii de frontieră i-au verificat actele. Oamenii legii au avut un șoc atunci când au constat că certificatul înmatriculare britanic al mașinii era fals, și mai apoi au constat că autoturismul era defapt furat, iar plăcuțele de înmatriculare ale acestuia aparțineau altui autoturism. 

Tânărul a declarat că a obţinut documentul și autoturismul din Marea Britanie, în urmă cu două zile, în schimbul sumei de 7000 de lire şi nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul ar fi fals sau că autoturismul ar fi căutat de către autorităţi.

Mașina, în valoare de aproximativ 12.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției, poliţiştii de frontieră efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, tăinuire și uz de fals.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *