Candidatii PSD: Oameni pe care ii cunoastem si in care avem incredere (P)

Candidatii PSD: Oameni pe care ii cunoastem si in care avem incredere (P)

- in Locale, Politica, Slider, Stiri
0

Mihai Ritivoiu este cu siguranță o voce inconfundabilă a noii echipe PSD Timiș, apreciat pentru analizele tranșante și pentru unicitatea mesajelor. Este președinte interimar al organizației PSD Timișoara. Doctor în economie, consilier local 2009-2012, consilier județean din 2012 până în prezent, apreciat pentru activitatea în antreprenoriat și pentru certe calități de manager. Mihai Ritivoiu este preşedintele Comisiei II – Sănătate Publică şi Politici Sociale în cadrul Asociaţiei Regiunilor Europene și preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Timiş.

Pentru Mihai Ritivoiu, descifrarea acestor alegeri parlamentare vine la pachet cu o poveste, spusă într-un mod inedit dar în nota obișnuită a materialelor care deja l-au consacrat ca un comunicator atipic.

Parte din familia mea a fost deportată de comunişti în Bărăgan. Bunicul a fost luat cu Volga de-acasă de Securitate în 1952 şi ţinut o lună prin beciuri, a avut teza de doctorat în sertar mai bine de douăzeci de ani şi nu a fost lăsat să şi-o susţină pentru că nu era membru de partid, pensionându-se ca şef de lucrări în loc de profesor universitar. În 2006, am avut o discuţie cu tatăl meu: “Băi tată, cum să intru în partidul lui Iliescu şi Cozmâncă, alături de personaje ca Vanghelie – Mischie – Bebe Ivanovici? Se-ntoarce bunicu-miu în mormânt!” Tata: “ceilalţi nu sunt cu nimic mai buni, sunt mai slab pregătiţi profesional, iar într-un partid mare sunt suficiente facţiuni şi curente pentru a te regăsi şi tu pe undeva”. Iacătă-mă după 14 ani, în care partidul mi-a oferit onoarea de a candida şi de a fi ales, în ultimii 12 ocupând poziţii politice şi administrative la nivelul Timişului, fiind la al patrulea mandat de consilier local sau judeţean, participând la toate Congresele şi Consiliile Naţionale, la sute de şedinţe şi întâlniri politice locale. Politica este un maraton, nu o cursă de o sută zece metri garduri, şi sper ca peste douăzeci de ani să fiu la fel de implicat, tot în PSD, ajuns cum-necum parte importantă din existenţa mea”, își începe Mihai Ritivoiu povestea.

În scurt timp după ce m-am înscris am constatat că lucrurile nu stăteau deloc cum mă temeam. Da, nu există pădure fără uscături, iar când pădurea e mare, şi uscăturile sunt multe. Dar am găsit oameni de stânga autentici, dezinteresaţi, pentru care partidul era o familie. Cu timpul, începuseră să se schimbe şi modul în care eram percepuţi. Stânga pesedistă guverna eficient, cu rezultate pentru fiecare român. Creştere economică, condiţii de viaţă mai bune pentru medici, profesori, pensionari. Până când, ca într-un vis urât, ne-am trezit într-o vârtej în care ajunsesem suspecţii de serviciu, cu lumea ieşită în stradă, în ciuda unor performanţe economice de excepţie. Perioada Dragnea-Dăncilă a fost una din cele mai negre din istoria partidului nostru. Nu pot decât să sper că această experienţă aproape fatală ne va face să găsim resursele de a ne schimba, pentru că altfel nu cred să mai avem vreo şansă.

În primii ani de partid am activat împreună cu Alfred Simonis în organizaţia municipală de tineret. La tineret la Judeţ erau Eugen Dogariu şi Sebastian Răducanu. De undeva de la etajul I, din zona conducerii judeţene, plana umbra lui Sorin Grindeanu, pe atunci prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene. Aveam cu toţii sub 30 de ani şi ne lega ambiţia de a face ceva cu viaţa noastră, de a schimba lucrurile în bine, de a lăsa o urmă pe pământ.

Anii au trecut, iar tinerii de atunci conduc azi partidul. Mă uit în jurul meu pe lista de candidaţi la Parlamentare şi îi văd pe toţi cei de mai sus, colegii şi prietenii mei. Şi asta mă face încrezător, pentru că ştiu ce oameni sunt, le cunosc capacitatea de muncă şi performanţele. E un sentiment liniştitor să poți să ai încredere în cei din jurul tău, să ştii că nu-ţi vor fi înşelate aşteptările, că nu vei fi amăgit. De altfel, acesta este şi unul din sloganele noastre, ai celor de la PSD Timiş: oameni ai locului, pe care îi cunoaştem, la care putem ajunge dacă avem vreo problemă si vrem să fim ascultaţi, sfătuiţi, ajutaţi.

Nu vreau să vă spun mai multe. În tot vuietul campaniei electorale, cu atacuri, acuze, sloganuri, limbaj de lemn, păreri preconcepute despre fiecare partid, în toată această perioadă de dezbinare şi de criză, e bine să ştii că ai la cine să apelezi, în cine să ai încredere. Iar eu am toată încrederea în colegii mei.” , își încheie Mihai Ritivoiu materialul de opinie pe tema candidaților propuși de PSD pentru alegerile parlamentare. Povestea este cât se poate de reală iar concluzia este una esențială: candidații PSD Timiș pentru alegerile din 6 decembrie 2020 sunt oameni de ÎNCREDERE!

Comandat de Partidul Social Democrat –Organizația Județeană Timiș

Executat de societatea BANATULMEUONLINE SRL

Cod de identificare mandatar financiar coordonator: 11200020

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *