Când are loc Conferința de Oftalmologie, la Timișoara

Când are loc Conferința de Oftalmologie, la Timișoara

- in Locale, Sanatate, Stiri
0

În perioada 11 – 13 aprilie, se desfășoară a 11-a ediție a Conferinței de Oftalmologie la care sunt invitați speakeri internaționali. La acest eveniment sunt așteptați peste 300 de medici specialiști din țară, care vor dezbate teme privind “Actualități de diagnostic și tratament în Oftalmologie”. Problematica cataractei va fi una dintre principalele teme abordate la conferință.

Cataracta este parte a procesului natural de îmbătrânire și presupune o opacifiere a cristalinului natural. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cel puțin unul din doi vârstnici este afectat de cataractă. Afecțiunea poate să apară după vârsta de 40 de ani, prevalența crescând odată cu vârsta.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cataracta este principala cauză de orbire la nivel mondial (51% din cazuri). Cataracta are impact major asupra calității vieții pacienților, siguranței și independenței personale. Riscul de fractură de șold crește cu 24% pentru pacienții cu cataractă, de altfel studiul arătând că 31% dintre pacienții care erau programați pentru operația de cataractă au suferit căderi în perioada dinaintea operației. Aproximativ 50% dintre pacienți renunță la condus, pentru a evita accidentele. De asemenea, cataracta este frecvent asociată cu depresia”, spune dr. Mureșan Andrei, medic primar oftalmolog din Timișoara.

8000 de operații de cataractă realizate în județele Timiș și Arad, 94.000 în toată țara, în 2018

Anual, în țară se fac aproximativ 94 de mii de operații de cataractă, dintre care aproape 50 de mii în clinicile private. În România există 75 de spitale cu departament de oftalmologie și 86 de clinici private cu bloc operator de oftalmologie și sunt înregistrați 1200 de medici oftalmologi dintre care 260 sunt chirurgi. În județele Timiș și Arad există 4 spitale de stat și 11 clinici private în care se pot realiza operații de cataractă. În cele 15 spitale și clinici cu secții de oftalmologie, există 25 de chirurgi oftalmologi. Doar în 2018 aceștia au realizat în jur de 8000 de operații de schimbare de cristalin”, declară prof. dr. Mihnea Munteanu, organizatorul Conferinței de Oftalmologie care are loc la săptămâna acesta la Timișoara.

Pentru realizarea intervenției, casele de asigurări alocă fonduri, valoarea compensată a acestor cristaline fiind de 284 de lei în limita fondurilor disponibile, indiferent de tipul acestuia. În clinicile private costul operației este cuprins între 1500 și 5500 lei.

Gh. M.