Campanie de prevenirea cancerului, a bolilor cardiovasculare și a diabetului lansată la Timișoara

Campanie de prevenirea cancerului, a bolilor cardiovasculare și a diabetului lansată la Timișoara

- in Actualitate, Locale, Sanatate, Stiri
0

Platforma Europeană de Dezvoltare, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș și autoritățile sanitare din Timișoara, a organizat, vineri 1 martie, primul eveniment din cadrul campaniei de educație pentru sănătate dedicată prevenirii bolilor cronice netransmisibile. La evenimentul au fost prezente autoritățile județene, în frunte cu șeful CJT, Călin Dobra, precum și reprezentanții instituțiilor de sănătate și ai spitalelor din Timișoara și din județul Timiș.

Conf. dr. Șerban Negru, directorul Spitalului OncoHelp Timișoara, a atras atenția că efectuarea controalelor regulate la medic ar trebui să fie o obligație a tuturor cetățenilor. Palparea propriilor sâni de către femei ar trebui să fie o lecție care trebuie să fie învățată încă din școală, pentru a fi prevenit cancerul de sân. Există patru mari cancere care pot fi prevenite dacă cetățenii urmează activități de prevenție. 43% dintre cetățeni se pot îmbolnăvi de cancer dintr-o comunitate, dar foarte interesant este faptul că peste 70% dintre acestea pot fi prevenite. Două treimi pot fi vindecate definitiv. Dacă un pacient s-a vindecat și a depășit cinci ani, există posibilitatea ca boala să nu mai recidivize niciodată.

Cele mai multe decese sunt provocate de bolile cardiovasculare, diabet și cancere. De aceea obiectivul principal al campaniei este desfășurarea acțiunilor de prevenție axate pe aceste ținte.

Campania își propune creșterea gradului de informare și educare a tineretului cu privire la modalitățile de prevenire a bolilor cronice netransmisibile. Accentul principal va fi pus pe prevenirea cancerului, a bolilor cardiovasculare și a diabetului.

Spitalului Clinic de Urgență Timișoara se adresează cel mai mare număr al bolnavilor de cancer. Aici există secții oncologice unice pe județ. Pentru noi este o prioritate să asigurăm și prevenția acestor boli. Avem specialități care se confruntă cu maladii grave –cum sunt bolile cardiovasculare. Avem proiecte europene în derulare, prin care facem activități de screening. Vorbim de screeningul cancerului de tiroidă. De asemenea, avem două proiecte pe România-Ungaria mari pentru screeningul bolilor cardiovasculare, a cancerului colo-rectal și de col uterin”, a explicat dr. Olimpia Oprea, directorul Spitalului Municipal Timișoara.

“Există vaccinuri împotriva papiloma virus care dă cancerul de col uterin, care este a doua cauză de îmbolnăvire și mortalitate la femei. Controlul acestui cancer se face prin teste periodice, așa-numitul test Papanicolaou, care pune în evidență leziuni maligne sau premaligne incipiente”, a atras atenția prof. dr. Virgil Păunescu, directorul OncoGen Timișoara.

Gh. M.