Călin Dobra, președintele PSD Timiș, face apel către grupul PNL să susțină proiectele CJT

Călin Dobra, președintele PSD Timiș, face apel către grupul PNL să susțină proiectele CJT

- in Administratie, Locale, Stiri
0

Dacă la CJT, Călin Dobra a cerut primarilor din Timiș să facă front comun pentru susținerea proiectelor CJT, joi, 13 aprilie, din sediul PSD Timiș, el a cerut ca toate grupurile politice din cadrul consiliilor locale din județ, inclusiv din Primăria Timișoara, să susțină aceste proiecte de dezvoltare a Timișului.

 „Fac apel către toate grupurile politice, în mod special către grupul PNL Timiș, să își exprime punctul de vedere față de proiectele majore de dezvoltare a județului și să le susțină”, a spus Dobra.

Deputatul Bianca Gavriliță a vorbit despre legea privind vaccinarea. Ea a spus că proiectul de lege este bun și este inspirat din legislația existentă la nivelul Uniunii Europene, unde rata vaccinării este de peste 90%. În România este aproximativ 80%, la prima vaccinare, iar la a doua vaccinare este de 50%, ceea ce este foarte puțin. Până acum sunt 20 de copii morți, fiindcă nu au fost vaccinați și peste 4.000 copii  au probleme cu această maladie.

Senatorul Eugen Dogariu a atras atenția că Timișoara este Capitală Culturală Europeană și administrația locală în frunte cu primarul Nicolae Robu ar face mai bine să finanțeze obiective culturale sau sociale care sunt foarte necesare orașului, în loc să cheltuiască bani pe încă o sală polivalentă. “Sunt de părere că factorii decidenți trebuie să dea dovadă de complementaritate în deciziile pe care le iau. Nu cred că e nevoie de încă o sală de sport pe care să o susțină Timișoara, ci e nevoie de realizarea altor obiective – de exemplu acele bazine de înot foarte utile orașului sau rezolvarea problemei Coltermului.  Nu ar trebui ca deciziile să se suprapună”, a spus Dogariu.

Gh. M.