Cadou minunat, de Sfântul Nicolae, pentru românii din Serbia! Donaţia Mariei Grapini a adus “Lumina” în Voivodina

Cadou minunat, de Sfântul Nicolae, pentru românii din Serbia! Donaţia Mariei Grapini a adus “Lumina” în Voivodina

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, este recunoscut pentru implicarea în acţiuni şi proiecte româno-române, cu şi pentru semenii noştri care trăiesc în afara graniţelor ţării. Umanista girează numeroase festivaluri de cultură şi poezie, în special în Serbia, unde a fost solicitată  permanent de comunităţile româneşti care au nevoie de un punct de sprijin şi de un umăr prietenesc!

Maria Grapini a susţinut şi susţine în continuare, financiar, editarea de reviste şi cărţi româneşti, pentru cei care îşi duc viaţa în ţara vecină şi care aşteaptă cu nerăbdare noile apariţii publicistice, semnate de autori importanţi.

Chiar de Sfântul Nicolae, redactorul şef al revistei de literatură, artă şi cultură transfrontalieră, Lumina, din Panciova, Voivodina, Ioan Baba, i-a transmis, emoţionat şi fericit, Mariei Grapini un mare mulțumesc, pentru donaţia făcută pentru executarea unei plăci comemorative, ce va sta lângă o alta, specială, dedicată marelui Mihai Eminescu.

Coperta a patra ne aduce în premieră înfăţişarea noii Plăci evocative „Lumina 1947-2017”,  realizată graţie sprijinului doamnei Maria Grapini, europarlamentar al României, care s-a dovedit a fi mai generoasă decât orice Secretariat sau Minister (la plural) – din ambele ţări! În mod simbolic, imaginile de pe coperta a patra, întregesc impresia cu care urcăm pe treptele din Casa de Presă şi Editură „Libertatea” din Panciova, aci fiind şi plăcile evocative de bronz Mihai Eminescu şi Vasile/Vasko Popa, făcând trimitere şi la unele realizări ale redactorilor răspunzători, care în diverse forme s-au zidit în cultura noastră minoritară, care este fără îndoială şi europeană”, scrie Ioan Baba.

Din Bruxelles, umanista Maria Grapini a transmis, la rându-i, un mesaj, pentru toţi românii, de pretutindeni. “Mă bucur că pot să le fac surprize frumoase prietenilor din Voivodina! Sunt o comunitate românească puternică şi implicată în păstrarea celor mai sfinte repere ale neamului nostru! Sper, din inimă, ca Placa evocativă Lumina să aducă lumină în inimile românilor din Serbia! Lor, dar şi românilor din lumea întreagă, le doresc sărbători frumoase, în pace şi iubire!”, a declarat europarlamentarul PPU-sl.

Gh. M.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *