Ca pe vremea lui Ceauşescu. Grindeanu a ales conducerea PSD Timiş de unul singur

Ca pe vremea lui Ceauşescu. Grindeanu a ales conducerea PSD Timiş de unul singur

- in Locale, Politica, Slider, Stiri
0

Conducerea PSD Timiş a fost stabilită vineri de preşedintele Sorin Grindeanu. Nu au existat alegeri, ci doar un acord al Consiliului Judeţean PSD Timiş pentru ca Grindeanu să decidă ce vrea el. Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin nu a prins decât o funcţie de vicepreşedinte, în timp ce viceprimarul Timişoarei, Traian Stoia doar un loc de „figurant” în BPJ al PSD Timiş.

“Consiliul Judeţean şi-a ales astăzi Biroul Pemanent Judeţean, sigur, având sentimente nu foarte clare şi spun cât se poate de sincer, pentru că cei din Consiliu Judeţean m-au mandatat într-o formă cât se poate de directă să-mi fac echipă, cum consider eu că este potrivită pentru perioada imediat următoare care va însemna cel puţin din punctul nostru de vedere o perioadă cu multe provocări. Faptul că membri Consiliului Judeţean mi-au cerut să îmi fac echipa m-a şi bucurat, asta înseamnă încrederea ca şi preşedinte, dar şi o provocare.  Astăzi am propus echipa cu care vreau să lucrez în perioada imediat următoare la conducerea PSD Timiş”, spue, vineri, preşedintele PSD Timiş, Sorin Grindeanu.

Preşedinte executiv – Călin Dobra. Vicepreşedinţi: Petru Andea, Nicolae Birău – primar Variaş, Florin Bîrsăşteanu, Sabin Bociu – primar Jebel, Titu Bojin, Francisc Boldea – primar Lugoj, Dorel Covaci, Floare Făşie, Alger Ilaş – primar Buziaş, Marcel Muia – primar Chevereş, Sebastian Răducanu, Ioan Sima – primar Victor Vlad Delamarina, Ioan Sorincău – primar Moşniţa, Marius Stoian – primar Birda, Sorin Stragea, Matei Suciu, Ovidiu Ştefănescu – primar Comloş, Cătălin Tiuch, Ionel Toma – primar Giroc.

Ţoti sunt vicepreşedinţi, unii dintre ei de dtrept conform statutului, având funcţii ori în Parlament, sau în administraţia locală. Se mai adaugă: Romaniţa Jumanca – preşedintele Organizaţiei de Femei, Alfred Simonis – preşedintele Organizaţiei de Tineret, preşedintele de Pensionari – Ilie Borţun şi tot conform statutului vicepreşedintele CJ Florian Zanfir. Secretar executiv este Adrian Negoiţă şi trezorier Ovidiu Brânzan.

“Am cerut CJ ca la membrii aleşi în Biroul Judeţean să se adauge 5 sau 6 de invitaţi permanent, neavând dreptul de vot, astfel încât să existe un echilibru pe toate colegiile din judeţul Timiş, şi anume viceprimarul Traian Stoia, primarul de Becicherec Raimond Rusu, primarul de Sânandrei Claudiu Coman,preşedintele organizaţiei de Femei Timişoara Voichiţa Lăzureanu şi  consilierii judeţeni Adrian Pau şi Deian Plavoşin”, a mai spus Grindeanu.

Foto: Augustin Leahu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *