Bulevarde și străzi din Timișoara, în reparații pe perioada vacanței

Bulevarde și străzi din Timișoara, în reparații pe perioada vacanței

Primăria Timișoara, prin Societatea de Drumuri Municipale, va efectua, pe timpul verii, reparații pe mai multe artere din oraș, atât pe carosabil, cât și pe trotuare. Așadar, municipalitate profită de perioada vacanței și realizează reparațiile necesare în lunile în care orașul este mai liber și nu se creează blocaje în trafic.

Programul de reparații a demarat deja în luna iunie. Primăria a finalizat lucrările începute la trotuare, parcări și carosabil în zonele Girocului, Aradului, Lipovei, Badea Cârțan și Freidorf. De asemenea, în zona Metro 2, au fost pietruite mai multe străzi.

În luna iulie sunt, de asemenea, programate lucrări de reparații în special pe bulevardele și arterele mari ale Timișoarei: Calea Aradului, Calea Lugojului și Calea Circumvalațiunii, pentru a asigura condiții cât mai bune de circulație pentru pietoni și șoferi. În zona Circumvalațiunii, lucrările vizează carosabilul și trotuarul, dar și realizarea a 2 treceri de pietoni înălțate pe Calea Bogdăneștilor și în Piața Consiliul Europei.

În zona Elisabetin se vor realiza lucrări de refacere a carosabilului pe străzile Evlia Celebi și Protopop George Dragomir și în scuarul Piața Bisericii, iar în zona Complexului Studențesc se vor reface trotuarele degradate și carosabilul de pe străzile Ofcea, Daliei și Socrate.

Lucrările pe care le realizează Primăria Municipiului Timișoara în luna iulie vizează atât reparații de infrastructură, cât și amenajări, cum ar fi cele de pe strada Cezar sau cele la pasarela pietonală care face legătura între zona Plopi și Crișan. În toate zonele unde se intervine, lucrările de reparații, amenajare și reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale sunt completate și cu lucrări de întreținere și amenajare a spațiilor verzi. Arborii sunt toaletați, se tunde iarba și aranjează gardul viu, se curăță resturile vegetale de pe domeniul public. Prin această abordare integrată se asigură o reabilitare completă a spațiului public, care să ofere condiții optime tuturor timișorenilor“, transmite municipalitatea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *