Bodyguarzii se bat ca si borfasii la Arad. Elite Bodyguard vs Piros Security!

Bodyguarzii se bat ca si borfasii la Arad. Elite Bodyguard vs Piros Security!

- in Locale, Slider, Stiri
0

Un incident uluitor între angajații  a două firme de pază și securitate din Arad, petrecut la mijlocul lui septembrie, a fost ocolit suspect de presa din localitate. Șeful de la Piroș Security Arad,  Cristian Horoba (foto stanga) a fost înjurat și lovit cu pumnii și picioarele de nouă agenți ai unei firme concurente, Elite Bodyguard Team. Capul răutăților pare să fi fost Cosmin Cotarcă, o cunoștință mai veche a polițiștilor arădeni. Acuzat în trecut pentru șantaj și sechestrare de persoane, Cotarcă este acum angajat al Elite Bodyguard Team. Munca de bodyguard și-a început-o însă la Piroș Security. Acum s-a gândit să le dea o lecție de neuitat foștilor colegi.

Incidentul s-a petrecut pe 13 septembrie, în jurul orei 8.30, la Expo Arad, în prima zi a târgului Agromalim.

„Noi, Piroș Security aveam de făcut paza pe timp de noapte la târgul Agromalim. Elite Bodyguard  Team trebuiau să intre la ora 11 în dispozitiv. Au venit la 8.30,la intimidare. Colegului de la postul 1 i-au zis «Mars in mortii matii. Plecați de aici». Colegul m-a sunat și mi-a spus că a venit o echipă de bodyguarzi. L-au înjurat și unul l-a împins. Am crezut că este o glumă. M-am dus la poartă, la postul numărul 1. Acolo era Cotarcă Cosmin cu încă 8 colegi de la Elite Team, intraseră în curte. Cotarcă mi-a zis să dispărem rapid. I-am spus la Cotarcă că aveam program până la 11 și nu putem  pleca până la acea oră. A luat foc. «Marș în morții mătii! Cum bă dintr-un pișat de ospătar ai ajuns mare bătăuș. Îți arăt eu. Mi-a tras un pumn în piept și a vrut să îmi dea la cap.Nu m-a nimerit, dar imediat au sărit toți pe mine. Mi-au dat pumni în cap și picioare. Cineva mi-a spart nasul și buza de sus. Am reușit să fug în  afara obiectivului fără să mă fi pus jos. Un alt coleg a fost pus la pământ de cei de la Elite Bodyguard Team. Când  au ajuns și ceilalți colegi de la Piroș s-au împrăștiat”, a declarat pentru www.banatulmeu.ro , Cristian Horoba, șeful de la Piroș Security Arad.

 Șase zile de îngrijiri medicale a primit Cristian Horoba de la medicul legist. Acesta a sunat imediat după incident la 112, iar poliția și salvarea au ajuns rapid la Expo Arad. Horoba a depus o plângere la poliție. Horoba și agresorul Cotarcă se știu de pe vreme când Cotarcă lucra bodyguard la Piroș Security, iar Horoba era ospătar într-un bar frecventat de acesta.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *