Bilanț la Curtea de Apel Timişoara și la tribunalele din subordine: peste 50.000 de dosare, în 2018

Bilanț la Curtea de Apel Timişoara și la tribunalele din subordine: peste 50.000 de dosare, în 2018

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Luni, 25 februarie, a avut loc adunarea generală comună a judecătorilor Curţii de Apel Timişoara şi a Tribunalelor Arad, Caraş Severin şi Timiş, în Aula Magna a UVT, iar cu acest prilej a fost prezentat și Raportul de activitate al Curţii de Apel Timişoara şi al tribunalelor arondate pe anul 2018.

Astfel, Curtea de Apel Timişoara (CAT) şi tribunalele din raza sa de competenţă au avut pe rol în cursul anului 2018 un număr de 54.538 dosare –se arată în raportul prezentat, luni 25 februarie, în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara, la care au participat judecătorii din regiunea de Vest.

Astfel, CAT a înregistrat 11.586 dosare, Tribunalul Timiş 23.415 dosare, Tribunalul Arad 8.616 dosare și Tribunalul Caraş-Severin 10.921 dosare.

Comparativ cu anul 2017, s-a constatat că la Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş şi Tribunalul Arad s-a înregistrat o scădere a volumului de activitate, iar la Tribunalul Caraş Severin s-a înregistrat o creştere a volumului de activitate. Astfel, numărul de cauze a scăzut la Curtea de Apel Timişoara cu o valoare de 5.960 dosare (33,97%), la Tribunalul Timiş cu o valoare de 3.565 dosare (13,21%), la Tribunalul Arad cu o valoare de 4.566 dosare (34,64%), iar la Tribunalul Caraş-Severin, numărul de dosare a crescut cu o valoare de 1.260 dosare (10,34%).

În anul 2018 pe rolul Curții de Apel Timișoara, au fost înregistrate 9.691 cauze nou intrate, cu 5.914 cauze mai puţine decât cele înregistrate în anul 2017 când s-au înregistrat 15.605 cauze nou intrate. Dacă la numărul cauzelor nou intrate se adăugă stocul de dosare provenit din cauzele înregistrate în anii anteriori şi rămase nesoluţionate până la data de 31.12.2017, şi anume 1895 dosare (1553 civile şi 342 penale), rezultă că volumul total de activitate aferent anului 2018 a fost de 11.586 de cauze.

La data de 31 decembrie 2018 din volumul totalul de 11.586 de cauze, un număr de 9.298 de cauze au fost soluţionate, iar un număr de 2.288 de cauze au fost înregistrate ca fiind stoc cauze efectiv aflate la data de 31.12.2018, iar un număr de 714 cauze suspendate din diverse motive.

Raportul prezentat luni 25 februarie, mai arată că în perioada anului 2018 Curtea de Apel Timişoara a înregistrat un număr de 9.691 dosare nou intrate şi un număr de 9.298 dosare soluţionate, rezultând o valoare a operativităţii de 95,9%, pe instanţă, încadrând Curtea de Apel Timişoara la acest indicator, în gradul „Satisfăcător”.

Prin urmare, pentru o cât mai corectă caracterizare a acestui indicator s-a procedat la excluderea dosarelor înregistrate la Curtea de Apel Timişoara, la sfârşitul anului analizat, dosare care au ca prim termen de soluţionare stabilit în anul 2019 (776 dosare). Acestea se aflau în procedura prealabilă, etapa scris, (135 dosare), precum şi o parte din cauzele suspendate (328 dosare, vizând litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei Curţii Constituţionale cu numărul 369/2018) şi care reprezintă un număr total de 1239 dosare, aceste dosare fiind incluse în stocul de dosare existent la începutul anului 2019, rezultând astfel, o operativitate reală de 110%, încadrând Curtea de Apel Timişoara la acest indicator, în gradul „foarte eficient”.

Gh. M.