Bega devine navigabilă din Timișoara până în Serbia, până la sfârșitul anului 2019. Ce probleme ar putea apărea

Bega devine navigabilă din Timișoara până în Serbia, până la sfârșitul anului 2019. Ce probleme ar putea apărea

- in Locale, Slider, Stiri
0

Două noi puncte de trecere a frontierei din România în Serbia vor fi realizate până la sfârșitul anului 2019. Și anume, unul pe Bega și altul pentru pista de biciclete realizată pe malul canalului Bega. Astăzi, la sediul Administrației Bazinale de Apă Banat, a fost semnat contractul de finanțare a proiectului “Repararea infrastructurii de navigație pe canalul Bega”, finanțat prin programul IPA România – Serbia.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 14 milioane de euro, din care partea română primește șapte milioane de euro, finanțarea de la Uniunea Europeană fiind e 85%, restul banilor provenind de la bugetul de stat și de la Consiliul Județean Timiș.

În cadrul proiectului, care trebuie implementat în 48 de luni, partea română va reface nodul hidrotehnic de la Sînmihaiu Român, va cumpăra o dragă și două barje și va întocmi studiul de fezabilitate pentru realizarea punctului de trecere a frontierei. Totodată, partea sârbă va repara nodurile hidrotehnice Srpski Itebej și Klek, va cumpăra o dragă, va realiza pista de biciclete de 43 de kilometri în continuarea cei realizate în Timiș, până la graniță, și va întocmi studiul de fezabilitate pentru realizarea punctului de trecere a frontierei.

Cele două puncte de trecere a frontierei, pe apă și cu bicicleta, vor fi realizate de Consiliul Județean Timiș, respectiv autoritățile din regiunea Voivodina.

Titu Bojin, șeful Administrației Bazinale de Apă Banat, este optimist și spune că lucrările s-a putea finaliza până la sfârșitul anului 2019, și nu în patru ani, așa cum prevede proiectul. Însă, Bojin a precizat că pentru implementarea proiectului trebuie și partea sârbă să semneze un memorandum care a fost deja semnat de Guvernul României.

Până la data de 30 decembrie, sârbii vor trebui să-și dea acordul pentru construcția punctelor de trecere a frontierei. Memorandumul trebuie aprobat și de partea sârbă. Dacă nu, banii trebuie suportați de partea română și trebuie găsite alte soluții de finanțare”, a declarat Titu Bojin.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *