Locuitorii din Jimbolia, dar și din satele apropiate, se vor putea relaxa în apă indiferent de anotimp. Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat miercuri, 16 octombrie, că a fost predat instituției studiul de fezabilitate al proiectului privind realizarea unui bazin de înot la Jimbolia.
Investiția se ridică la peste un milion de euro, banii urmând a fi alocați din bugetul propriu al CJ Timiș.
“Am demarat acest proiect acum ceva timp în ideea de a realiza câte o bază sportivă în fiecare din cele opt orașe din județul Timiș. Acest proiect duce în două direcții: punerea la dispoziție a bazinului de înot pentru cetățeni, pentru practicarea înotului pentru agrement, dar și bazin de înot didactic. Vreau să felicit orașul Jimbolia, care a fost prima unitate administrativ-teritorială care a pus la dispoziție documentația solicitată de consiliul județean, documentația însemnând transferul de teren pentru a realiza această investiție. Studiul de fezabilitate a fost predat consiliului județean, care ne dă o valoare estimată a acestei investiții de aproximativ șase milioane de lei. Administrarea acestei investiții va fi transferată către unitatea administrativ-teritorială, adică înspre Primăria Orașului Jimbolia“, a detaliat președintele CJT, Călin Dobra.
Conform șefului CJ Timiș, bazinul va avea o capacitate de aproximativ 65 de persoane, o lungime de 25 metri, o lățime de 12,5 metri, iar adâncimea apei va fi cuprinsă între 1,2 și 1,8 metri.
Durata aproximativă de funcționare a bazinului de înot este de 50 de ani. Lucrările ar putea începe anul viitor.