Bayer a organizat Ziua porumbului, la Grabaț, în județul Timiș, ferma lui Ioan Ciceo, marți 1 octombrie, iar în același timp, a avut loc și o recoltare de porumb, prin platforma agro-digitală Climate Fiel View, cu o combină care comunica în direct cu telefoanele fermierilor prin satelit.
”Nu este cea mai bună zonă, dar am ales-o intenționat să avem neuniformități și exces de apă. În schimb ne-am jucat cu densitățile, de la 70.000 de boabe -la 80.600 de boabe semănate la ha. Vom vedea și rezultatele la producțiile finale. Din toate provocările pe care le avem în agricultură, cel climatic este cel pe care nu îl putem controla. În această zonă de la Grabaț, în perioada ianuarie – aprilie, am avut 90 de litri de precipitații la ha. În mai -iulie, 360 litri și peste 400 litri de precipitații la ha, adică am trecut dintr-o zonă în alta de exces, iar în august, au fost temperaturi de 32-39 de grade și 30 de litri de precipitații. A fost perioada când porumbul avea nevoie de 21-23 de grade și un consum mare de apă. Cu această platformă digitală putem vedea în timp real care sunt problemele în solă și cum a evoluat cultura. Aplicația te trimite din timp localizat pe anumite zone unde sunt probleme pentru a interveni în timp util și a le remedia, fără a fi afectată cultura. De-asemenea, putem citi hărțile pentru semănatul variabil pentru sezonul următor. Putem afla că astfel conformația terenului nostru poate permite anumită densitate într-o zonă și o altă densitate în alta”, a spus Daniel Grosz, directorul Bayer pe zona de vest.
Prin acest sistem de ultimă generație de agricultură de precizie, datele din combină au fost transmise live prin satelit pe telefonul sau pe tableta fermierilor, citite și analizate în timp real. Specialiștii Bayer au analizat performanța hibrizilor și variabilitatea câmpurilor cu ajutorul hărților satelitare analizate live prin cea mai avansată platforma agro-digitală, la fel ca în cele mai dezvoltate ferme din Germania, Anglia sau Franța.
Gh. M.