Polițiștii rutieriști din Timișoara au depistat și reținut, joi, un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, vătămare corporală din culpă, precum și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Miercuri, 30 octombrie, în jurul orei 18:40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul I.C. Brătianu o persoana necunoscută ar fi surprins și accidentat un bărbat de 76 de ani, angajat în traversarea drumului public pe culoarea roșie a semaforului.
“Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, șoferul autoturismului nemaifiind găsit la locul evenimentului, acesta părăsind locul accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au reușit depistarea și identificarea conducătorului auto, respectiv un tânăr în vârstă de 25 ani. În urma testării cu aparatul din dotare a tânărului au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul figura cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat“, a transmis IPJ Timiș.
În urma probatoriului administrat, joi, 31 octombrie, tânărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.