Polițiștii din Giroc sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat bănuit de furt în formă continuată.
Luni, 11 martie, polițiștii au fost sesizați de reprezentantul unei firme din Giroc cu privire la faptul că, în perioada 6 – 7 martie, un angajat al societății ar fi furat 2.000 de piese din alamă, cauzând un prejudiciu de aproximativ 40.000 euro.
“La scurt timp, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat, în vârstă de 34 de ani, fiind descoperite și ridicate de la domiciliul acestuia 869 de piese“, spun reprezentanții IPJ Timiș.
În urma probatoriului administrat în cauză, luni, 11 martie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia și recuperării întregului prejudiciu.
Foto: arhivă