Polițiștii de la Secția 4 au fost sesizați marți, 4 februarie, în jurul orei 17:30, de un bărbat de 38 de ani, cu privire la faptul că din rastelul de biciclete, din fața unui restaurant de pe Calea Circumvalațiunii i-a fost sustrasă bicicleta electrică.
“Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma verificărilor efectuate, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Timișoara, bănuit de comiterea faptei, la domiciliul căruia a fost găsită și bicicleta, care ,ulterior, a fost restituită persoanei vătămate“, a transmis IPJ Timiș.
În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind introdus în Arestul din cadrul I.P.J. Timiș.