Accident de muncă, marți după-amiază, la marginea localității Biled. Un bărbat a murit după ce a fost surprins de un mal de pământ în timp ce săpa un șanț de colectare a apei pluviale.
“La data de 05 martie a.c., în jurul orei 14:55, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sânandrei au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 59 de ani, în timp ce efectua lucrări de săpare a unui șanț de colectare a apei pluviale pe DJ693, la marginea localității Biled, ar fi fost surprins de un mal de pământ. Din nefericire, bărbatul a decedat“, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.