Bărbat drogat prins de polițiștii locali pe bulevardul Republicii. Avea substanțe și la el

Bărbat drogat prins de polițiștii locali pe bulevardul Republicii. Avea substanțe și la el

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii locali aflați în patrulare luni după-amiază, în jurul orei 17.00, au observat pe bulevardul Republicii, în apropierea stației STPT, un bărbat care părea amețit și incoerent. Acesta se afla împreună cu o femeie.

În momentul legitimării, s-a stabilit că bărbatul se numește V.G., de 32 de ani, cu domiciliul în localitatea Variaș, Timiș. În momentul efectuării controlului corporal asupra bărbatului, s-a constatat că acesta avea asupra sa, în buzunarul pantalonilor, două plicuri care conțineau substanță de culoare verde oliv, susceptibilă a face parte din categoria celor interzise. Acesta a declarat că substanțele le  deține pentru consum propriu, fiind dependent de  ele“, a transmis Poliția Locală Timișoara.

Polițiștii locali au întocmit documentele în vederea transmiterii cazului către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor conform legislației privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *