Polițiștii Secției 2 Urbane sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt.
“La nivelul subunității au fost înregistrate 3 plângeri referitoare la furtul mai multor bunuri perisabile și neperisabile din incinta unor societăți comerciale din municipiul Timișoara. În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit depistarea și identificarea persoanei bănuite de comiterea faptelor, respectiv un bărbat în vârstă de 63 de ani“, a transmis IPJ Timiș.
Astfel, în urma probatoriului administrat în cauză, marți, 19 noiembrie, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind introdus în arest.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a acestuia pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.