Banloc – vatră regală, vatră a credinţei

Banloc – vatră regală, vatră a credinţei

- in Locale, Social, Stiri
0

La sfârșitul zilei de 22 aprilie, s-a încheiat ediția I-a a Simpozionului Interjudețean Sfântul Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoș – ocrotitorul Țării Banatului.

La această manifestare de o înaltă ținută artistică, culturală și nu în ultimul rând organizatorică, care a debutat cu primirea oaspeților în incinta mănăstirii Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș de către Părintele Iromonah Varlaam Almăjanu, au fost prezenți dascăli, preoți, conducători de administrații, elevi și un numeros public spectator.

După cuvântul de salut rostit de primarul comunei Banloc domnul dr. ing. Cornel Toța, și după cel rostit de un vrednic fiu al satului domnul profesor Marcel Miclău, a fost invitat la microfon invitatul de onoare al acestui simpozion, președintele Uniunii Jurnaliștilor din Banatul Istoric, domnul Vasile Todi. La capătul alocuțiunii sale, domnul Vasile Todi a spus: „Sunt bucuros să constat aici la Banloc, ca dealtfel pretutindeni în Țara Banatului, că oamenii au aderență reală la valori. Felicit cu acest prilej pe doamna prof. Ecaterina Chiu, amfitrioana noastră, pentru modul exemplar în care a pregătit această sărbătoare a spiritului.”

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *