Bani pentru crescătorii de Bazna și Mangalița din Timiș

Bani pentru crescătorii de Bazna și Mangalița din Timiș

Vești bune pentru fermierii din Timiș. În ședința de Guvern din 7 mai a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”, pentru perioada 2020 – 2022, precum și a unor măsuri de aplicare a acesteia.

Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2020 este de 1.000.000 lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020.
Prin actul normativ aprobat astăzi se urmărește încurajarea crescătorilor de animale de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, în vederea măririi numărului de animale de reproducție deținute, precum și a numărului de produși valorificați de la acestea, cu scopul creșterii efectivelor de porci din rasele Bazna și Mangalița, la nivel național.

Astfel, se are în vedere acordarea unui sprijin de 1.200 lei/cap scroafă/an, cu condiția comercializării a minimum 4 purcei/cap de scroafă/an la o greutate de minimum 8 kg/cap, cu obligativitatea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate prevăzute în proiect.
Schema de ajutor de minimis se aplică crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv:
a) producătorilor agricoli PFA, II și IF;
b) producătorilor agricoli persoane juridice.

Conform datelor de la Agenția Națională pentru Zootehnie, la această dată sunt înscrise în Registrul Genealogic un număr de 1030 capete scroafe din rasele Bazna și Mangalița, dintre care 316 capete scroafe sunt deținute de persoane juridice, II, IF, PFA, iar un număr de 714 capete scroafe sunt deținute de persoane fizice care își pot schimba forma de organizare și pot deveni eligibile.

Odată cu intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă HG nr. 9/2018 privind aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc”, precum și art. II din Hotărârea Guvernului nr. 519/2018 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 9/2018.

Contractele încheiate în baza Hotărârii Guvernului nr. 9/2018 sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data când acestea au fost încheiate în tot ceea ce privește încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea acestora.