Bănățeni arși la buzunare pentru că nu au stat acasă de Paște

Bănățeni arși la buzunare pentru că nu au stat acasă de Paște

- in Actualitate, Eveniment, Locale, Stiri
0

Nu au reușit să stea în case în a doua zi de Paște, așa că s-au ales cu amenzi. Luni, 20 aprilie, polițiștii timișeni au dat 117 amenzi în valoare de 168.775 lei pentru nerespectarea măsurilor de restricționare a circulației.

În ultimele 24 de ore, jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi au aplicat patru sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei pentru nerespectarea măsurii privind restricționare a circulației conform Ordonanței Militare nr.3/2020. De asemenea, jandarmii din Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara dat 22 de amenzi, in valoare totală de 53.000 lei, conform Ordonanței Militare nr.3/2020.

În județul Timiș, sunt 532 persoane aflate în izolare la domiciliu. Totodată, în județul nostru sunt, în acestă dimineață 280 persoane carantinate.

Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de restricționare a circulației s-au dat din vinerea mare până în prima zi de Paște. Astfel, în 17 aprilie s-au dat 186 sancțiuni contravenționale în valoare de 416.000 de lei, în 18 aprilie 99 de sancțiuni în valoare de 381.000 de lei, iar în 19 aprilie, 92 de sancțiuni în valoare de 232.422 de lei. Jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi au aplicat în 18 și 19 aprilie, câte două amenzi pe zi a câte 2.000 de lei. De asemenea, jandarmii din Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara au dat în 17 aprilie, șase sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 lei, în 19 aprilie, 13 amenzi în valoare de 23.100 lei, iar în 19 aprilie, patru amenzi în valoare de 17.000 lei.