Banat Girls joacă primul meci al sezonului pe teren propriu

Banat Girls joacă primul meci al sezonului pe teren propriu

- in Locale, Sport, Stiri
0

Banat Girls disputa sâmbătă împotriva lui Ladies Târgu Mureș, formație care a jucat un singur meci în acest campionat. Spre deosebire de meciul cu Csikszereda, Liviu Ivasuc se poate baza în acest meci și pe Bianca Ienovan și Melisa Șodinca.

Ne asteaptă un meci dificil sâmbătă, împotriva unei echipe incomode, dar am încredere ca vom reuși să obținem primele puncte. Venim după înfrângerea de la Miercurea Ciuc și încă suferim din cauza accidentărilor, însă ne-am antrenat foarte bine în această perioadă și sunt convinsă că o să facem un meci bun. Jucăm pentru prima dată în acest sezon acasă și sperăm să avem cât mai mulți suporteri și să reușim să îi facem fericiți”, spune Melisa Șodinca.

După această întâlnire, Mihaela Cătărău va pleca la naționala Republicii Moldova, în timp ce Nicol Dincă Vuia este convocată la lotul național sub 19 ani al României.

Am avut o perioadă de două săptămâni în care ne-am antrenat intens pentru acest meci. Cu toții știm că weekend-ul trecut nu am avut un meci oficial, dar asta nu înseamnă că am stat degeaba. Ne-am dedicat timpul antrenamentelor pentru a ne îmbunătăți și pentru a ne alinia strategiilor noastre. Fiecare jucătoare a depus eforturi considerabile pentru a ajunge în forma maximă și pentru a fi pregătite pentru provocarea de sâmbătă cu Ladies Târgu Mureș. Fotbalul este despre pasiune și determinare, iar asta vom aduce pe teren în fiecare minut al acestui meci. Vrem să oferim suporterilor noștri un spectacol frumos și să facem totul pentru a câștiga acest joc. Cu ambiție și echipa unită, suntem convinse că putem aduce o victorie acasă. Sâmbătă, vom intra pe teren cu încredere și cu gândul la victorie. Hai Banat Girls!”, spune Nicol Dincă-Vuia.

Partida are si o semnificație aparte pentru fetele noastre.

Privim la meciul de sâmbătă încrezătoare și cu multă dorință de reușită! Venim după o înfrângere, dar care din punctul meu de vedere, nu reprezintă o tragedie atât de mare! Acest meci este de asemenea cu o semnificație aparte, este dedicat în totalitate fostei noastre colege de echipa, Vio, care s-a stins în urma cu câteva zile din viață. Ne dorim să facem un meci solid, să fim unite și determinate, iar la final sa avem cele 3 puncte!”, spune Nicoleta Lazăr

Adversarele noastre vin după un eșec în prima partida a lor din acest campionat, 4-0 pe terenul Gloriei Bistrita, duel în care au pierdut-o pe Anna Biro, care a primit un cartonaș roșu. Ca și echipa noastră, și Ladies Târgu Mureș are un meci amânat în acest start de campionat.

Echipa din Târgu Mureș a fost întâlnită prima dată în 27 noiembrie 2021, când fetele noastre s-au impus cu scorul de 3-2, într-o partida jucata la Comloșu Mare.

În play-out-ul aceluiași sezon 2021 – 2022, am obținut o remiză, 2-2, pe terenul echipei ardelene.

În retur, la Comloșu Mare, formația noastră a încheiat tot la egalitate, 3-3, cu Ladies.

Ultima întâlnire între echipa Banat Girls și formația ardeleană s-a disputat în 6 noiembrie 2022, când fetele noastre s-au impus cu 4-1. Pentru Banat Girls au înscris Carmen Andrei, Elena Raduc, Elena Ruvila și Alexandra Hornea.

Oaspetele noastre le au în lot pe Antonia Csoka, Szidonia Adorjan, Szekely Kincso, Anna Biro, fotbaliste care la finele săptămânii trecute au încheiat pe locul 2 Cupa Națională la minifotbal, alături de ACS Raisa Timișoara, într-un turneu desfășurat chiar la Târgu Mureș.

Duelul din acest final de săptămâna este programat sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Petre Fenesi, din Tomnatic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *