Deşi primesc doar calificative, şi nu note, astfel că niciun candidat nu are cum să pice vreo probă orală din cadrul examenului de Bacalaureat, doi absolvenţi de liceu au recurs la un gest cel puţin ciudat. Liceenii au fost surprinşi de profesorii supraveghetori, astăzi, în sala de examen, la proba orală la Limba Engleză, în timp ce butonau telefoanele mobile. Cel mai probabil intenţionau să caute pe Internet cum se traduc anumite cuvinte.
Din păcate pentru ei, dascălii din sălile de examen au observat că elevii au încercat să fraudeze “examenul maturităţii”, motiv pentru care i-au eliminat din sală. Mai mult, absolvenţii de liceu copiatori s-au ales şi cu nota 1 şi nu se vor mai putea prezenta la celelalte probe din cadrul sesiunii de toamnnă a examenului şi nici în următoarele două sesiuni.
Aproape 1.600 de absolvenţi de liceu din judeţul Timiş s-au înscris în cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat. În această săptămână au loc probele orale, dar şi evaluarea competenţelor digitale, urmând ca săptămâna viitoare candidaţii să suţină probele scrise. Lucrările liceenilor vor fi corectate într-un centru din Timişoara.