Avansează proiectul privind realizarea secțiunii cu tuneluri pentru urși din autostrada A1

Avansează proiectul privind realizarea secțiunii cu tuneluri pentru urși din autostrada A1

Avansează proiectul privind realizarea ultimului tronson lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva, pe care se vor construi celebrele tuneluri pentru urși. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că în această perioadă se realizează investigațiile geotehnice pe teren.
Antreprenorul obiectivului de investiții “Autostrada A1 Lugoj –Deva, Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D” a început investigațiile geotehnice pe teren. Reamintim că în luna octombrie 2022 a fost semnat contractul cu asocierea S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. SA & PE Construct S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o pentru finalizarea lucrărilor la autostrada A1, pe sectorul amintit. Echipele specializate lucrează cu cinci instalații de forat”, a informat instituția.
Contractul se află acum în perioada de proiectare. Valoarea contractului este de peste 1,8 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin PNRR. Pe acest tronson vor fi realizate și două tuneluri pentru urși. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m.

1 Comment

  1. Ar fi bine să se aducă și un urs (de la Bușteni, Sinaia, Predeal – acolo sunt ca acasă), poate se va lucra mai repede sub “supraveghere”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *