Alexandru Andrei Minda merge după gratii pentru următoarele 30 de zile.
Criminalul le-a povestit anchetatorilor cum a procedat marți seara. Tânărul s-a dus la cei doi bătrâni acasă să împrumute o sumă de bani, însă aceștia l-au refuzat. Aflat sub influența drogurile, Minda i-a lovit pe bătrâni pentru a fura banii. Însă, la un moment dat şi-a dat seama că întreaga scenă este urmărită de nepotul victimelor printr-un apel video și că există posibilitatea identificării sale, acesta a luat un cuțit din bucătărie și i-a ucis.
Apoi a luat banii, două telefoane și a încercat să fugă. Între timp, a venit un alt nepot al bătrânilor, alertat de verișorul cu care victimele vorbeau la telefon, însă criminalul l-a amenințat cu același cuțit și a fugit.
“În fapt, s-a reținut că în data 27 iunie 2023, în jurul orei 22:48, după ce ar fi intrat în apartamentul victimelor situat în Piața Țepeș Vodă din municipiul Timișoara, cu acceptul acestora, cu scopul obținerii unei sume de bani cu titlu de împrumut, pe fondul refuzului și a stării psiho – fizice determinată de consumul de droguri, inculpatul ar fi lovit victimele – soț și soție, pentru asigurarea posibilității de a sustrage sume de bani și bunuri din apartament, iar în contextul în care a constatat că fusese inițiat un apel video de pe telefonul victimelor și există posibilitatea identificării sale, inculpatul ar fi procedat la uciderea victimelor cu un cuțit luat din mobila de bucătărie din casă, după care prin folosirea cuțitului în scop de amenințare, și-a asigurat scăparea și fuga de la locul faptei, în prezența unor martori, având asupra sa suma de bani și două terminale mobile luate din apartamentul victimelor, inculpatul fiind identificat și prins ulterior de organele de urmărire penală, în data de 29 iunie 2023, pe raza municipiul Timișoara“, spun reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Vineri, 30 iunie, criminalul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, care a admis cererea şi a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.