Augustin Lazar, premiat de Societatea Timisoara

Augustin Lazar, premiat de Societatea Timisoara

- in Locale, Slider, Social, Stiri
0
augustin lazar

La invitația Societății Timișoara, Augustin Lazăr, procurorul general al României, s-a aflat luni, 15 aprilie, în capitala Banatului, pentru a participa la o masă rotundă în care s-a discuta despre independența justiției. Înainte de acest eveniment, Augustin Lazăr a primit și premiul “Speranța” pe anul 2018 din partea societății.

În timpul discursului său, procurorul general al României a amintit de dosarul Revoluției, care a fost trimis în judecată în această lună. “În aprilie 2019, la aproape trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat instanței de judecată rechizitoriul în cauza cunoscută generic drept dosarul Revoluției. Pentru activitatea considerabilă desfășurată de procurori sunt relevante soluția Secției Parchetelor Militare, care însumează nu mai puțin de 12 volume, precum și dosarul cauzei, care cuprinde 3.330 de volume. O muncă impresionantă a procurorilor militari. Doresc să subliniez să soluțiile emise sunt dovezi de respect pentru memoria eroilor din decembrie 1989 și în egală măsură dovezi de responsabilizare pentru educația generațiilor tinere”, a declarat Augustin Lazăr.

Procurorul general al României a mai precizat că peste câteva zile va fi făcut public rechizitoriul în dosarul Revoluției, după anonimizarea unor date cu caracter personal.