Au început sărbătorile și pentru hoții din buzunare, la Timișoara!

Au început sărbătorile și pentru hoții din buzunare, la Timișoara!

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii locali din Timișoara atrag atenția ca în perioada sărbătorilor de iarnă să fim cu ochii în patru pe genți, portofele și buzunare. Hoții profesioniști și nu numai profită la maxim de aglomerația din magazine, centru orașului, mall-uri și mijloace de transport in comun.

Un astfel de caz s-a petrecut sâmbătă, în centrul orașului. Polițiștii locali aflați în patrulare, în jurul orei 17.00, au fost sesizați de angajații unei farmacii din Piața Victoriei că două persoane au intrat în incintă, încercând să sustragă mai multe bunuri, respectiv produse cosmetice. Aceștia au observat că doi bărbați au intrat în farmacie și, în timp ce unul încerca să atragă atenția vânzătoarei, celălalt și-a însușit mai multe produse de pe raft, dar la ieșire l-a pus să le scoată din rucsac. Cei de la farmacie i-au indicat polițiștilor locali pe cei doi de pe imaginile surprinse de camerele de supreveghere.

Polițiștii locali au continuat apoi patrularea fiind atenți la persoanele din mulțime pentru a-i identifica pe suspecți, timp în care administratorul magazinului alimentar din Piața Victoriei a semnalat faptul că două persoane au intrat în magazin și au sustras produse de pe raft, iar din descriere a reieșit că este vorba despre aceiași bărbați. Astfel, în baza semnalmentelor, polițiștii locali i-au identificat în mulțime pe cei doi, asupra acestora fiind găsite și bunurile sustrase din magazin. Cei doi au fost identificați și au fost predați polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

De la începutul anului, polițiștii locali au surprins și predat polițiștilor din cadrul Poliției Naționale pentru continuarea cercetărilor un număr de 111 făptuitori de diverse fapte de natură penală.