Au început cercetările arheologice pe noua descărcare de pe autostrada A1 FOTO

Au început cercetările arheologice pe noua descărcare de pe autostrada A1 FOTO

- in Administratie, Locale, Slider, Stiri, Utile
0

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a venit cu noi vești cu privire la stadiul proiectului celei de-a treia descărcări de pe Autostrada Vestului. Astfel, reprezentanții instituției anunță că a început cercetarea arheologică pe noul drum de legătură dintre DN 69 Timișoara – Arad și autostrada A1.

La finele săptămânii trecute, a început cercetarea în vederea descărcării de sarcină arheologică pe noul drum de legătură dintre DN 69 Timișoara – Arad și autostrada A1. Cercetarea arheologică este realizată de arheologi de la Muzeul Județean Satu Mare”, a transmis DRDP Timișoara.

Lucrările la noul drum vor fi realizate de către firma Todini Costruzioni Generali SPA, iar valoarea contractului este de aproximativ 200 milioane lei, plus TVA, sursa de finanțare fiind POIM 2014 – 2020.

Noul drum de legătură cu autostrada A1 va avea o lungime de zece kilometri și va porni din DN69, șosea care leagă Timișoara de Arad, de la intersecția spre Sânandrei și autostrada A1.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *