Au ajuns după gratii pentru că au spart un garaj din Timișoara

Au ajuns după gratii pentru că au spart un garaj din Timișoara

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Doi tineri de 25 și 26 de ani, au fost prinși de polițiști  la scurt timp după ce au spart un garaj din Timișoara. Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș. Seara trecută, în jurul orei 23.15, polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane necunoscute au forțat ușa de acces, fără a reuși însă să fure ceva din interior.

La scurt timp, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat doi tineri, de 25 și 26 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de furt calificat, bănuiții fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii continuă cercetările pentru a vedea dacă cei doi au mai comis și alte infracțiuni în trecut.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *