Unirea Principatelor Române și unirea tuturor românilor au fost enunțate pentru prima dată în timpul Revoluției de la 1848, în contextul mai larg, european, al afirmării ideologiilor naționale.
În programul revoluționarilor din Cernăuți, intitulat Dorințele Partidei Naționale din Moldova, moldovenii considerau unirea ca fiind “cheia bolții fără de care s-ar prăbuși tot edificiul național”.
În anii care au urmat evenimentelor din 1848, revoluționarii aflați în exil au întreprins o serie de acțiuni prin care au promovat unirea românilor în fața comunității internaționale, în special în spațiul vorbitorilor de limbă franceză. Au fost trimise memorii împăratului Napoleon al III-al Franței și prim-ministrului britanic Palmerston și au fost publicate o serie de reviste: România viitoare (Paris, 1850), Junimea română (Paris, 1851), Republica Română (1851/1853, Paris/Bruxelles). În spațiul anglo-saxon, idealurile de unire au fost promovate prin afilierea la „Comitetul Central Democratic European” din Londra, care-și propunea provocarea unei noi revoluții la nivel european.
După 1853, o parte a revoluționarilor s-au întors în țară și s-au înscris în formațiunea politică Partida Națională și au înființat “Comitetele Unirii” în Moldova și Țara Românească. Ideile și le-au făcut cunoscute prin publicațiile ieșene România literară, Steaua Dunării și Românul, apărut la București.
Circulația ideilor despre unire în spațiul românesc și-a dovedit utilitatea după sfârșitul Războiului Crimeei (1853-1856), când Marile Puteri au dorit să stabilească un echilibru între Rusia și Imperiul Otoman, prin amplasarea unui stat tampon între cele două imperii.
Războiul a încetat după semnarea Tratatului de la Paris (30 martie 1856). Acesta stipula, printre altele, la articolul 24, organizarea unei consultări a populației cu privire la unirea principatelor, iar la articolul 26 se menționa înființarea armatei naționale pentru a menține ordinea și a apăra frontierele.
În perioada următoare au fost convocate Adunările ad-hoc, forurile în care locuitorii principatelor erau consultați. Rezultatul consultării a fost favorabil unirii. Deputații aleși pentru Adunarea Electivă a Țării Românești în 1859. În ședința Adunării din 24 ianuarie 1859, au votat, în unanimitate (64 de voturi, 2 deputați au lipsit), alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Țării Românești.
