Arși la buzunare după ce și-au aruncat canapelele, fotoliile și molozul la colțul străzii

Arși la buzunare după ce și-au aruncat canapelele, fotoliile și molozul la colțul străzii

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii locali au continuat, în ultima perioadă, verificările privind modul în care persoanele fizice și juridice respectă legislația referitoare la gestionarea deșeurilor.

Astfel, în ceea ce privește abandonul de resturi pe domeniul public, au fost aplicate, în ultimele două luni, 26 de amenzi, în valoare totală de 215.000 de lei, privind regulamentul de salubrizare, acolo unde cantitățile abandonate au fost mai mici, și privind regimul deșeurilor, în cazurile în care cantitățile au fost mai mari.

Spre exemplu, un bărbat a abandonat pe un teren de pe str. Grigore Alexandrescu mai multe resturi, fiind sancționat cu 15.000 lei. O femeie a abandonat pe str. Zefirului obiecte uzate precum o canapea, fotolii, un vas de toaletă, fiind sancționată cu 30.000 de lei, iar o alta a fost sancționată cu 45.000 de lei deoarece a abandonat tot aici deșeuri rezultate din debarasarea unui subsol dintr-un imobil de pe str. Azuga. Un alt bărbat care a abandonat pe str. Tapia mai multe obiecte de mobilier a fost, de asemenea, sancționat cu 30.000 de lei“, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția că va continua să ia măsuri de sancționare drastică în cazurile de abandon de deșeuri deoarece din cauza unor astfel de depozitări se pot crea rampe clandestine de deșeuri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *