Polițiștii locali din Ghiroda au găsit, miercuri, pe teritoriul localității o cutie plină cu facturi și alte deșeuri. În urma verificărilor, oamenii legii au aflat că deșeurile aparțineau unui bărbat din Timișoara, care, după ce și-a făcut curățenie în apartament, a pus totul într-o cutie.
Potrivit Poliției Locale din Ghiroda, bărbatul a susținut că a lăsat cutia lângă o pubelă de reciclare din Timișoara, sugerând că altcineva ar fi luat-o și ar fi adus-o în comuna noastră, însă nu a putut dovedi acest lucru.
“Conform OUG 92/2021, proprietarul deșeurilor rămâne responsabil până la reciclarea completă a acestora. Drept urmare, cetățeanul a fost amendat cu 10.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor. Acest incident ne reamintește cât de important este să fim responsabili în gestionarea deșeurilor și să avem grijă de mediul înconjurător. Poliția Locală Ghiroda continuă să supravegheze pentru a menține comuna noastră curată și sigură“, au transmis reprezentanții Poliției Locale din Ghiroda.