Aquatim întrerupe apa, joi, în Opatița, iar vineri, în Liebling, câte șase ore

Aquatim întrerupe apa, joi, în Opatița, iar vineri, în Liebling, câte șase ore

- in Locale, Social, Stiri, Utile
0

Joi, 11 aprilie, între orele 9 – 15, Aquatim va întrerupe furnizarea apei reci în localitatea Opatița și vineri, 12 aprilie, între orele 9 -15, în Liebling. Întreruperile au loc ca urmare a lucrărilor de spălare și igienizare a rețelelor de distribuție.

Dr. ing. Ilie Vlaicu, director general Aquatim, atenționează că la reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. „Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, transmit reprezentanții Aquatim.

Gh. M.