Aproximativ 100 de deținuți din Penitenciarul Timișoara și-au exprimat în scris dorința de a vota, solicitând urna specială

Aproximativ 100 de deținuți din Penitenciarul Timișoara și-au exprimat în scris dorința de a vota, solicitând urna specială

- in Actualitate, Eveniment, Locale, Stiri
0

Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81/07.09.2020 privind aplicarea unitară a unor prevederi legale în materia exercitării dreptului de vot la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 prevede că persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere (în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere) votează prin intermediul urnei speciale.

În baza reglementărilor menționate mai sus, pentru ca persoanele private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Timișoara să își poată exercita dreptul de a vota în bune condiții, conducerea amintitei unități a trecut la identificarea celor cu drept de vot, informarea lor cu privire la faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale și că trebuie să formuleze cereri scrise în acest sens.

În urma acestor demersuri, s-a constatat că la 24 septembrie a.c. din cele 784 de persoane private de libertate custodiate în Penitenciarul Timișoara, 117 au drept de vot, iar din acestea 99 și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru autorităţile publice locale din anul 2020.

Situația centralizată la data de 24.09.2020 este estimativă, căci termenul limită pentru depunerea listelor nominale și a cererilor scrise de persoanele private de libertate îndreptățite, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se găsește Penitenciarul Timișoara este preziua votării, cel mai târziu la ora 20,00”, ne-a declarat subcomisar Ramona Ilieș, purtătorul de cuvânt al unității din strada Popa Șapcă.

De menționat că persoanele cu drept de vot care nu dispuneau de acte de identitate sau aveau acte de identitate cu termenul de valabilitate expirat au primit documentele necesare, tot ca urmare a demersurilor organizatorice efectuate în cadrul Penitenciarului Timișoara în vederea votului de mâine.

Ca parte a acelorași măsuri, în unitatea din strada Popa Șapcă a fost stabilit și amenajat corespunzător, cu dotări minime pentru asigurarea secretului votului, spațiul necesar pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot.

Luând în considerare specificul actualului context epidemiologic, pe durata procesului de vot, în Penitenciarul Timișoara vor fi respectate măsurile propuse/ recomandate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, cuprinse în RAPORTUL privind măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi detalierea planului de măsuri avute în vedere pentru organizarea alegerilor locale şi a deschiderii şcolilor, emis de Guvernul României în data de 11.08.2020”, ne-a precizat subcomisar Ramona Ilieș.

În completarea prevederilor generale mai sus-amintite, la penitenciarul din Timișoara se vor mai lua și alte măsuri.

Astfel, pe parcursul desfășurării tuturor activităţilor legate de exercitarea dreptului de vot, se va urmări ca persoanele private de libertate să poarte masca de protecţie respiratorie. De asemenea, înainte de înmânarea cărţii de identitate și a ştampilei de vot, ele vor primi mănuşi de unică folosinţă, care ulterior votului vor fi dezinfectate şi aruncate în recipientele special amenajate. Totodată, se va mai urmări evitarea contactului între deţinuţii care îşi exercită dreptul de vot, astfel ca persoanele cazate în secţii diferite să nu interacţioneze.

În ceea ce privește echipa desemnată de biroul electoral al secţiei de votare spre a aduce urna specială şi eventualii supraveghetori şi observatori străini acreditaţi la Penitenciarul Timișoara, vor fi supuşi triajului epidemiologic la accesul în unitate şi vor completa chestionarul COVID-19. Din acel moment, pe toată durata desfăşurării votului, ei au obligația de a purta echipamentul individual de protecţie și de a respecta distanţarea fizică faţă de persoanele private de libertate şi față de personalul angajat al unităţii.

Patricia Manole

Sursa foto: puterea.ro