Aproape 100 de avocaţi s-au revoltat împotriva judecătorilor, la Baroul Timiş

Aproape 100 de avocaţi s-au revoltat împotriva judecătorilor, la Baroul Timiş

- in Interviu, Locale
0

Aproape 100 de avocaţi de la Baroul Timiş s-au revoltat fiindcă, spun ei, judecătorii au făcut o regulă în a le diminua onorariile primite de la clienţi.

Despre ce este vorba, domnule avocat Alin Socol?

Judecătorii şi-au făcut un obicei în a ajusta onorariile avocaţilor, deşi Codul de Procedură civilă menţionează că ajustarea acestor onorarii se poate face de judecători doar pe cale de excepţie. De exemplu, aveai un onorariu de 2.000 de lei, iar judecătorul intervenea de la sine putere şi îl reducea la 500 de lei, chiar dacă ai câştigat un proces.

Cum aşa?

Se baza pe interpretarea subiectivă a legii şi amuncii tale de avocat, dar el nu poate să îşi interpreteze munca ta de avocat, aşa cum doreşte. Deşi este prevăzut că se poate interveni numai în cazuri excepţionale, judecătorii au transformat excepţia într-o regulă. Ori cu asta nu suntem de acord.

Nu este o ingerinţă în munca de avocat prea evidentă?

Aşa este. În condiţiile în care îţi ajustează un onorariu de la 2000 de lei la 500 de lei este interferenţa judecătorului în relaţia client avocat. Aşa se încurajează abuzurile de drept, din partea celui care a pierdut procesul. E o lipsă de respect a procurorilor şi judecătorilor faţă de avocat. Modificările legii privind statului profesiei de avocat sunt necesare. Înainte era respectat avocatul. Acum, dacă nu este respect faţă de avocat, nu se poate face justiţie.

Câţi avocaţi au iscălit memoriu?

Aproximatv 100 de avocaţi din cadrul Baroului Timiş au semnat acest memoriu de susţinere a modificării legii, iar până la sfârşitul lunii noiembrie, vom aduna până la 300 de semnături. Documentul a fost semnat de avocaţii tineri, dar şi de cei mai în vârstă, care înţeleg să nu mai stea în pasivitate faţă de profesia lor. Avem şi maeştrii noştri care s-au regăsit în asemenea proiect de modificare a legii şi au semnat.

Ce înseamnă aceste modificări?

Prin modificarea Legii 51, se stabileşte un plafon al onorariilor minimale pe fiecare categorie de acţiuni, iar judecătorii sunt obligaţi să îl respecte. Aplicarea acestui model de onorarii recomandate poate conduce la imposibilitatea ajustării acestora de către judectori şi astfel judecătorii nu mai pot interveni în relaţia client avocat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *