Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au avut o activitate intensă în acest an. Reprezentanții instituției anunță că au eliberat în 2021 sute de avize și autorizații, precum și aproape 2.000 de puncte de vedere solicitate de Agenția pentru Protecția Mediului.
„Avizele și autorizațiile de gospodărire a apelor sunt acte tehnico-juridice care implică răspunderea administratorului de resursă de apă, atât pentru modul de alocare a ei, cât și pentru controlul indicatorilor de calitate pe care trebuie să îi îndeplinească apele, după ce au fost utilizate, atunci când se întorc înapoi în râuri, sub formă de ape uzate. Conform legii, utilizatorii de apă sunt: autoritățile locale și județene, operatorii socio-economici (inclusiv operatorii de apă). În 2021, ABA Banat a eliberat: 380 avize de gospodărire a apelor, 250 autorizații de gospodărire a apelor, 40 avize de amplasament și 1800 de puncte de vedere necesare Agențiilor de Protecția Mediului Timiș și Caraș-Severin”, a transmis ABA Banat.
Reprezentanții instituției informează că, din acest an, utilizatorii de apă pot solicita și obține online avize și autorizații de gospodărire a apelor prin intermediul unei aplicații care poate fi accesată AICI!
„Vă reamintim că avizul este emis înainte de demararea lucrărilor, iar autorizația poate fi obținută după finalizarea execuției, pentru funcționarea sau exploatarea lucrărilor construite pe ape sau care au legătură cu apele. Utilizatorii care dețin deja acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, dar le-a expirat termenul de valabilitate, pot solicita online reînnoirea sau reactualizarea avizului/autorizației”, a mai detaliat ABA Banat.