Aparatură medicală de 1,8 milioane de euro, la Spitalul Municipal, și de zece milioane de lei, la Spitalul de Boli Infecțioase

Aparatură medicală de 1,8 milioane de euro, la Spitalul Municipal, și de zece milioane de lei, la Spitalul de Boli Infecțioase

- in Locale, Politica, Sanatate, Stiri
0

O veste mare pentru sistemul de sănătate din Timișoara a fost dată, joi 18 aprilie, cu prilejul conferinței de presă de la Sediul PSD Timiș, susținută de prof. dr. Octavian Mazilu, șeful Clinicii de Chirurgie Generală și Oncologie de la Spitalul Municipal Timișoara, și de dr. Voichița Lăzureanu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara. Astfel, prin Programul național de oncologie, Spitalul Municipal din Timișoara va primi un accelerator liniar de generație nouă care costă 1,6 – 1,8 milioane de euro.

Prof. Mazilu a explicat că Spitalul Municipal tratează pe an până la 1.000 de pacenți la radioterapie, iar programul este bine-venit. Mai mult, acum mediciii oncologi au posibilitatea să scrie tratamentul pentru pacienți din prima zi de diagnosticare și să nu mai aștepte aprobarea comisiei oncologice de la București mai mult de 30 de zile. De cele mai multe ori procedura făcea să întârzie actul terapeutic.

Asta a însemnat alocarea de către guvern a unui buget generos. Programul de oncologie din România se desfășoară cu costuri importante. Sănătatea din Timiș și din România trece printr-o perioadă bună, față de cum era în urmă cu câțiva ani, fiindcă este o politică mult mai implicată a guvernului în domeniu. În primul rând salariile angajaților au crescut și astfel permite rămânerea în sistem a oamenilor valoroși, iar cei care îi formează învățământul medical să nu mai plece. Bineînțeles specialiștii buni au nevoie și de o dotare corespunzătoare. Programele pe care le desfășoară Ministerul Sănătății sunt corecte și benefice. Trebuie să amintim și de activitatea fructuoasă a parlamentarului Bianca Gavriliță, viitorul europarlamentar PSD. Ea e o persoană care vine din sistemul de sănătate și îl cunoaște bine. Gavriliță  este o voce autorizată în ceea ce privește necesitățile sistemului medical și a avut multe reușite”, a declarat dr. Octavian Mazilu.

Acesta a amintim și de reușita conducerii Spitalului Muncipal din Lugoj, susținută de primărie, care a condus la alocarea de către MS a sumei de 330.000 de euro pentru achiziționarea unui tomograf computer. „Pe mine mă bucură, fiindcă de acum la spitalul din Lugoj se pot oferi servicii de tomografie conputerizată 24 din 24 de ore”, a spus dr. Mazilu.

Joi 18 aprilie, conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara a primit vestea că i-au fost alocate 10 milioane de lei unității sanitare, prin programul de guvernare și prin Banca Mondială. Banii vor fi investiți în aparatură de terapie intensivă. Este vorba de aparate de ventilație mecanică unul pentru copii sub 10 kg și alte aparate de ventilație pentru adulți.

Voichița a amintit de programele ce au loc la Spitalul de Boli Infecțioase de la Timișoara.

Acum suntem foarte bucuroși că programul de guvernare s-a materializat și pentru spitalul nostru din Timișoara. În ceea ce privește programele de sănătate, la Spitalul de Boli Infecțioase de la Pădurea Verde, se derulează patru asemenea programe. Programul de terapie intensivă, programul de tratament al infecției cu HIV SIDA și oncologie, Programul de boli rare de hipertensiune pulmonară și Programul național de TBC. Astfel, se va derula un program de screening și tratament precoce al TBC până în 2023. Va exista și o caravană mobilă care va ajunge în cele mai îndepărtate colțuri și localități din Timiș. Se vede foarte bine că, în timpul guvernării actuale, fondurile alocate sănătății populației au crescut și nu este vorba de acele creșteri salariale, ci de o implicare activă financiară a guverului în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea sistemului de sănătate la nivelul țării”, explicat Voichița Lăzureanu.

Gh. M.