Ancheta la Politia Timis dupa misiunea in care un agent a fost ucis

Ancheta la Politia Timis dupa misiunea in care un agent a fost ucis

O anchetă a fost declanșată la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, după ce un agent a fost împușcat mortal, iar criminalul prins, marți, 4 iunie .

Anunțul a fost făcut miercuri, 5 iunie, de șeful Poliției Române, Ioan Buda, care susține că misiunea eșuată de a-l prinde pe suspect duminică, în timpul căreia un polițist a murit, a fost una defectuoasă. „Dacă am spus că acţiunea poliţiştilor Timiş a fost deficitară şi defectuoasă, înseamnă că ştiu de ce am spus chestiunea aceasta. Am dispus acolo o anchetă, ancheta este în curs, dau detalii la finalizare. Avem anchetă la Inspectoratul de Poliţie Timiş”, a declarat şeful Poliţiei Române, Ioan Buda.

Buda a explicat şi modul în care se pregătesc echipajele pentru a captura persoanele urmărite general. „Noi, zilnic, avem în jur de 17-18, până la 20 de urmăriţi general care sunt reţinuţi. De la începutul anului, până în prezent, au fost reţinuţi 3800 de urmriţi general. Petru fiecare urmărit general şi pentru fiecare acţiune trebuie să pregătim într-un anumit fel. Pregătirea constă în: profilul acelui urmărit general şi a modului de acţiune. Tocmai la acest lucru trebuiau să se gândească colegii mei: să studieze profilul urmăritului şi în funcţie de profilul urmăritului au stabilit locaţia şi trebuiau să intervină conform procedurilor. (…) Ei trebuiau să fie pregătiţi pentru acţiune”, a mai explicat şeful Poliţiei Române.

Suspectul avea profilul unei persoane periculoase, a declarat Ioan Buda. „Sunt măsuri informative pe care colegii le-au avut în zonă. În funcţie de asta şi-au dozat informaţiile înspre acea direcţie”, a spus sursa citată despre capturarea de marţi a fugarului, potrivit Mediafax.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *