Anchetă la grădinița din localitatea Racovița, după ce o educatoare ar fi agresată o fetiță de numai doi ani. Poliția s-a autosesizat, după ce o mamă s-a plâns pe o rețea de socializare.
“Ca urmare a unor informații apărute în spațiul public, cu privire la faptul că la o unitate de învățământ preșcolară din localitatea Racovița, județul Timiș, un cadru didactic ar fi lovit o fetiță de 2 ani, azi, 19.02.2024, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “purtare abuzivă” și efectuează cercetări pentru stabilirea întregii situații de fapt“, spun reprezentanții IPJ Timiș.
De asemenea și Inspectoratul Școlar Județean Timiș va demara o cercetare disciplinară.
“Informația privind abuzul fizic asupra minorei, de la Racovița, a fost preluată de către reprezentanții ISJ Timiș în cursul acestei dimineți. Nu s-a înregistrat nicio sesizare scrisă la ISJ și nici la unitatea de învățământ. Conducerea Școlii Gimnaziale Racovița a aflat despre presupusul abuz, în cursul serii trecute, dintr-o postare pe o rețea de socializare, postare realizată de mama minorei de 2,5 ani. Se presupune că minora a fost agresată fizic de către doamna educatoare, în cursul săptămânii trecute, prin “aplicarea unei măsuri de corecție cu o jordiță, peste mânuțe și față”. Copilul de vârstă antepreșcolară a fost primit în grădiniță, în urma înțelegerii verbale dintre doamna educatoare și părinte, fără ca acesta să fie înscris corect în învățământul preșcolar, fapt ce atrage, după sine, o cercetare disciplinară a cadrului didactic, care a facilitat frecventarea grădiniței, fără forme legal constituite. Pentru a se verifica acuzațiile aduse de părinții minorei, unitatea de învățământ va pune în aplicare prevederile legii învățământului și va demara o cercetare disciplinară“, spune Aura Danielescu, inspector școlar general al ISJ Timiș.
Foto: arhivă