Ana Karenina la Teatrul Naţional Timişoara

Ana Karenina la Teatrul Naţional Timişoara

- in Cultura, Locale
1

Anna Karenina, spectacolul Teatrului Național cu cea mai mare afluență de public din ultimul deceniu, este din nou în atenția spectatorilor din Timișoara, invitați în Sala Mare a TNTm la o nouă reprezentație dumincă, 26 octombrie, de la ora 18. În povestea extraordinară a celei mai faimoase femei din literatura rusă, în iubirile, curajul și dezamăgirile care i-au desăvârșit destinul, regizoarea Ada Lupu, susținută de costumele haute couture ale Alinei Lățan și decorul impresionant al Rodicăi Arghir, scoate la lumină Femeia eternă, în constantele care o definesc dincolo de istorie, dincolo de viață sau de moarte. Claudia Ieremia ține capul de afiș al acestui spectacol de mare impact. De asemenea, alături de binecunoscuta actriță, publicul îi poate revedea pe Ion Rizea, Matei Chioariu, Victor Manovici,  Ana Maria Cojocaru, Mădălina Ghițescu-Petre, Cătălin Ursu, Victor Bucur, Mălina Petre, Daniela Bostan, Doru Iosif, Valentin Ivanciuc, Mirela Puia, Iuliana Crăescu, Paula Maria Frunzetti, Ana-Maria Pandele.

Totodată, avem deosebita plăcere să anunțăm programarea, la cererea publicului, a unei noi reprezentații a spectacolului Maria de Buenos Aires,  luni, 24 noiembrie, de la ora 19, la Sala 2,  dat fiind că biletele pentru reprezentația de duminică, 23 noiembrie s-au epuizat chiar înaintea reprezentațiilor din luna în curs, în numai o săptămână de când au fost puse în vânzare. O nouă întâlnire cu o superbă poveste de iubire semnată, de asemenea, de Ada Lupu, în acordurile muzicii lui Astor Piazzolla – cântate de Nuevo Tango Quintet & co.-, și în pătimașele cuvinte ale lui Horacio Ferrer, cântate și rostite de actorii Sânziana Tarța, Victor Bucur, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Matei Chioariu, Cristina König, Corina Dohanici, Iuliana Crăescu, Adriana Sâncrăian, Raul Bastea, Raul Lăzărescu și Adrian Cozan.

Biletele au fost puse în vânzare la Agențiile de bilete ale Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți – duminică, între orele 11-19), sau online pe www.tntimisoara.com (rezervări și informații la tel. 0256 201 117).

Foto: Adrian Pîclișan / TNTm

05 13 43_resize 44 47 137

 

1 Comment

  1. Pingback: - Teatrul Național Mihai Eminescu TimișoaraTeatrul Național Mihai Eminescu Timișoara

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *