Amenzi usturatoare pentru proprietarii cladirilor in paragina din Piata Victoriei

Amenzi usturatoare pentru proprietarii cladirilor in paragina din Piata Victoriei

- in Administratie, Locale, Slider, Stiri
0

Proprietarii clădirilor istorice în paragină aflate în Piața Victoriei au fost arși la buzunare din nou de către polițiștii locali. Totul în speranța că în final se vor mobiliza și vor începe demersurile pentru a reabilita fațadele. Asta în condițiile în care Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Primarul Nicolae Robu a anunțat că, recent, șapte asociații de proprietari au fost sancționate cu sume cuprinse între 400 și 2.000 de lei.

Pentru zona centrală a Timișoarei au fost acordate o mulțime de sancțiuni pentru starea clădirilor. Este o campanie permanentă, pentru că numai așa putem să ne asigurăm ca în cursul anului 2020 toate clădirile din Piața Victoriei…, asta este ambiția mea, să fie reabilitate. Pe partea cu librăria Eminescu cam două treimi din front este cu schele. Acolo stăm binișor. Dincolo, pe partea dinspre primărie, stăm prost, nu se mișcă proprietarii și vor înțelege cum au înțeles și alții, după ce tot vor plăti amenzi, că nu e de joacă. Nu-și pot bate joc de acest oraș. Mă abordează cetățeni din alte orașe și îmi spun dacă nu pot face ceva cu clădirile. Doar măsuri punitive, din păcate”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Concret, au fost amendate asociațiile de proprietari din Piața Victoriei nr. 1, nr. 1A, nr. 1B, nr. 3, nr. 4, nr. 6, str. Doctor Nicolae Paulescu nr. 1 și nr. 2.

Se continuă cu controalele. În cazul în care nu se constată progrese, se aplică din nou amenzi“, a  mai spus Robu.