Amenzi pentru șoferii care parchează pe trotuarele din Timișoara

Amenzi pentru șoferii care parchează pe trotuarele din Timișoara

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii locali au acționat, în ultima perioadă, pentru luarea măsurilor legale în ceea ce privește oprirea sau staționarea autovehiculelor pe trotuarele amenajate pentru pietoni.

Deși s-a încetățenit ideea potrivit căreia este posibilă parcarea pe trotuar dacă se lasă trecere de un metru pentru pietoni, legislația în vigoare prevede că nu este permisă oprirea sau staționarea pe trotuare cu excepţia situaţiei în care administratorul drumului public a executat amenajări în acest sens. Cetățenii reclamă frecvent faptul că există zone în care trotuarele devin impracticabile pentru pietoni din cauza autovehiculelor, iar ei nu se pot deplasa nici măcar individual, cu atât mai mult cu un cărucior de copil, fiind nevoiți să slalom printre mașini și, de foarte multe ori, să circule pe carosabil expunându-se pericolului de a fi accidentați“, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Astfel, zilele trecute, în zona Buziașului, polițiștii locali au aplicat pe str. Martir Marius Nemțoc nu mai puțin de 11 colante autovehiculelor care blocau practic trotuarele din zonă, redând, ca urmare a acestei acțiuni, spațiul celor care au dreptul că îl folosească. Astfel de situații au mai fost semnalate pe străzi precum 16 Decembrie, Burebista, Constructorilor, J. Preyer, Gh. Doja, Stuparilor, Paul Constantinescu, Lacului, Remus Răduleț, Liniștei, Alexandru Vaida Voievod etc, fiind aplicate 512 sancțiuni în ultimele două luni. În astfel de situații, sancțiunile sunt de la 330 lei la 825 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția șoferilor că aceste fapte de încălcare a legislației sunt urmărite permanent de polițiștii locali și recomandă respectarea actelor normative în vigoare pentru a evita sancționarea, cu atât mai mult cu cât, doar în ultimele două luni, peste 100 de persoane au reclamat telefonic încălcarea prevederilor legale privind oprirea sau staționarea pe trotuar.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *