Amenzi pe bandă rulandă pentru proprietarii care nu-și cosesc ambrozia

Amenzi pe bandă rulandă pentru proprietarii care nu-și cosesc ambrozia

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii locali au continuat să îi verifice pe proprietarii de terenuri din Timișoara dacă respectă legislația referitoare la îngrijirea acestora, salubrizarea și cosirea vegetației.

Astfel că, în ultima săptămână, au fost verificați 15 proprietari de terenuri din zone precum Muzicescu, Mureș, Calea Urseni, Mareșal Ctin Prezan, Tristan Tzara, Horia Hulubei au fost amendați. Proprietarii au fost amendați pentru că nu și-au cosit vegetația și buruienile care au crescut din abundență, existând pericolul ca aceste buruieni, printre care și planta alergenă ambrozia, să producă efecte persoanelor sensibile, în perioada imediat următoare, valoarea totală a amenzilor fiind de 37.500 lei.

Poliția Locală monitorizează permanent situația terenurilor  din Timișoara, luând măsurile legale de sancționare conform legii, iar amenzile sunt maxime pentru cei care nu se conformează și nu i-au măsurile de salubrizare a proprietăților lor și de cosire a ierbii și buruienilor crescute. De la începutul acestei luni au fost aplicate în total 36 de sancțiuni contravenționale la acest capitol.

Reamintim că potrivit HCL 371/2007, proprietarii de terenuri sunt obligați să asigure salubrizarea, cosirea buruienilor, vegetației ierboase și lemnoase, colectarea și transportul deșeurilor rezultate de pe terenurile virane pe care le dețin sub orice formă legală, în caz contrar riscând sancțiuni între 1500 și 2500 lei. Verificările vor continua și în perioada următoare”, transmite Poliția Locală Timișoara.