Amenzi de zeci de mii de euro, weekend-ul trecut, în Timiș, pentru nerespectarea măsurilor Covid-19

Amenzi de zeci de mii de euro, weekend-ul trecut, în Timiș, pentru nerespectarea măsurilor Covid-19

A curs cu amenzi în Timiș weekend-ul trecut. Aproape 450 de timișeni au fost arși la buzunare pentru că nu purtau masca de protecție. 96 pentru că nu au respectat interdicțiile privind libera circulație.

480 de polițiști au verificat, în zilele de weekend, 365 de societăți comerciale, 133 de mijloace de transport persoane, dintre care 59 de mijloace de transport în comun și au legitimat peste 2.500 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 545 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 164.250 de lei. Dintre acestea, 447 de sancțiuni contravenționale în valoare de 124.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 96 de sancțiuni în valoare de 34.750 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație. Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației“, transmite IPJ Timiș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *